Vineri seara prin Centrul Istoric al Bucurestiului poate fi o experienta interesanta… nu neaparat in sensul bun.
La inceput sunt toate detaliile, care, au intrat oarecum intr-o normalitate bolnava; strazi “renovate”, semi-renovate, sau mai bine zis semi-santiere, gropi, masini (mult prea multe masini pentru acea zona) si oameni pestriti. Toate astea le vezi, le observi, inevitabil, dar la un mod mai mult pasiv. O remarca,doua “ba ce bine ar fi sa opreasca circulatia masinilor pe aici…” si gata.
Dupa, incepe “plimbarea”. Asta daca nu ai deja rezervat vreo masa pe undeva. Plimbarea asta consta in a reusi sa iti gasesti loc pentru tine si prietenii tai “undeva” unde poti bea o bere, un suc, sa mananci… orice va face sa va simtiti mai bine vineri seara.
Daca nu gasesti loc initial…mai cauti, si cine stie pe unde ajungi. Asa am ajuns aseara la “noul” restaurant Dinette. O experienta pe care pur si simplu nu o mai vreau retraita.
Am ajuns acolo, doar pentru ca nu era loc in Curtea Berarilor (terasa toata uda de la ploaie). M-am asezat afara la o masa cu un prieten. Primele ganduri erau de bine. “Uite ma, e mai ok, arata exact ca ex-Amstertam…da e bine, ca ala mi-a placut”… etc. Vine un chelner rapid si nu foarte dragut, cu meniurile.
Intre timp prietenul meu incepuse un McPuisor (deh foamea il lovise mai devreme) si apare replica usor acida a chelnerului:
“- Nu puteti consuma produse din afara restaurantului aici!”
“- Ar trebui sa ma ridic si sa termin in strada?”
“-Imi pare rau!”
Asa sec, fara vreo explicatie, fara vreo urma de interes in voce, i-a sugerat prietenului meu ca mai bine se ridica si se duce in strada (2 pasi, la propriu, eram afara) sa isi termine MASA COPIOASA.
Frate, sunt atatea moduri prin care poti sa faci asta, mai finut, mai … “altfel”, nu sa te supui ca un robot unor reguli, care, da , au sens. CIne stie, poate are niste sefi tampi. Sau poate sefii sunt normali, dar chelnerul e un adevarat model de tampenie.
Trecand (usor) peste, am comandat 2 beri. Berea casei. Hai sa vedem cum e si la astia. Un singur cuvant, pentru care nici nu imi cer scuze, descrie cel mai bine calitatea acelei beri: PISHAT!
In final nici macar nu a mai venit chelnerul ala sa ne aduca si sa ne ia nota. De ce? Who cares?!
Apoi a urmat o seara asa cum trebuia sa fie de la inceput, in Curtea Berarilor, cu bere BUNA si chelneri intregi la cap, ceea ce a pus capat unei zile cam praf pentru mine, intr-un mod aproape ideal.
PS: intre timp m-am uitat si dupa site-ul acestui minunat bar-restaurant : http://www.dinette.ro care… sa zicem ca e cam simplist, cel putin pentru aerele chelnerului
In final trebuie sa adaug ca locurile pe care le stiu/le stiti drept bune si de buna calitate nu dezamagesc niciodata, dimpotriva, sunt dornice de sfaturi/critici, iar cel mai bun exemplu este Bon Humor, relativ recent rebranduiti in Buen Humor
http://bonhumor.ro/
PPS: vizitati si http://restauranteromania.blogspot.com/
PPPS: Prietenul cu pricina… sau mai bine zis, cu masa copioasa: http://gandurisinuante.wordpress.com/2010/07/10/puseu-de-indignare/
